Aveţi bătrâni la ţară? Un bunic, o bunică, un unchi sau o mătuşă? Nu ştiu cum sunt cei de la oraş, însă cei de la sat au un mod aparte de a povesti întâmplările. Niciodata nu vor fi concişi şi niciodată o întâmplare nu este doar o simplă înşiruire a faptelor. De fapt, este o amplă constituire a istoriei familiei respective mergându-se până la reconstituirea istoriei întregului sat. Bunica mea are darul de a broda cronici despre viaţa unei singure persoane, pornind de la o simplă întrebare de genul “ce vroia femeia care a venit la noi?”. Dacă eşti grăbit sau ocupat şi vrei un răspuns format din maxim trei cuvinte, înseamnă că ai aşteptări muuult prea mari. Totuşi s-ar putea ca bunica mea să fie ea însăşi în criză de timp sau pur şi simplu să nu aibă dispoziţia necesară unui răspuns amplu, aşa că voi prezenta varianta scurtă a răspunsului la întrebarea “ce vroia femeia care a venit la noi?”:

E fata Mariei lu’ Gheorghe al lui Costache care are casă lângă pădurar. E măritată cu George, băiatul inginerului care stă lângă moară. Au o fată şi un băiat plecaţi amândoi în Italia. Când eraţi mici vă jucaţi împreună cu păpuşile în vie. Am auzit că fiică’sa acum s-a măritat şi are doi copii frumoşi, da’ cică bărdatu’su o cam bate. Eh! Dar nici ea nu a fost prea cuminte la viaţa ei. Când venea la bunică’sa în vacanţă, toată ziua o vedeai pe drum iar noaptea trăgeau băieţii de ea. Bunica fetei a murit anul trecut. E femeia aia  care vă dădea bomboane şi biscuiţi…Acu’ a venit fiică’sa să îl ajute pe tac’su Gheorghe la cules via. Cică mâine vine şi nepotul lui Gheorghe din Italia. Fata nu a putut ajunge că trebuie să aibă grijă de copii. Bine că a mai trecut şi pe la tac’su că de când s-a prăpădit Maria, îl vezi toată ziua la bar. S-a dus gospodăria aia de râpă de când a murit fimei’sa, stă pământul pârloagă şi pasc vacile şi oile altora pe el iar animalele lui mor de foame şi de sete, priponite în grajd. Da’ nu cred că o mai duce nici Gheorghe mult. Umblă vorba prin sat că cică ar avea ciroză la ficat de la atâta rachiu. Când trăia Maria, ştiu că-i pregătise hainele de moarte, avea totul cumpărat de la costum până la batistă să nu mai cheltuie copiii nimic, că nu se ştie când vine ceasul. Acu’ Gheorghe a vândut costumul unor căldărari iar din bani şi-a cumpărat rachiu. Vai de capul lui! Cre’că dacă moare, fiică’sa vine cu mâncarea făcută de la oraş că nu are pe nimeni aici în sat. Soacră’sa a murit şi ea acu’ nu ştiu câţi ani iar femeile din sat nu cred că au timp de făcut sarmale şi colaci. Cum o vrea Dumnezeu…

Şi uite aşa, printr-o simplă întrebare afli, fără să vrei, întreaga istorie şi ajungi să cunoşti tot arborele genealogic al unei femei pe care nu ai văzut-o niciodată şi de care nu ai auzit niciodată. Bineînţeles că numai numele femeii nu l-am aflat şi nici ce treabă avea cu bunica mea, dar nici nu mai îndrăznesc să o întreb.

6 thoughts on “Doar o vorbă să-ţi mai spun…”

  1. :)):)):)):)):)) asa face bunikmea… daca o intreb cine e domnu care a venit la ea… imi povesteste de toti vecini lui si de toate chestiile pe care le-a facut si pana la urma “domnu”… ramane domnu!!!

  2. mamaia nu s-a pirdut niciodata in amanunte din astea, in schimb erau celelealte femei, matusi sau vecine, care aveau stilul asta de a “dezgropa si mortii”, ca sa-ti explice a cui nepoata sau stranepoata, nora a lu’ nu stiu ce strabunica, a bunicii unchiului… si asa mai departe… mamaia ar fi raspuns, la intrebarea ta, simplu: “e fata lu’ Gheorghe, ala de are casa langa padure… a venit sa intrebe cate tone de lemne vrem, ca maine trec prin sat cu lemn, din padure.”… cam asa ar fi sunat raspunsul ei 😉

      1. Mamaia e o femeie extraordinara, inteleapta si cu mult simt al umorului, asa cu a fost si tataie pana in ultima clipa de viata. Oamenii pe care eu i-am iubit cel mai mult 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: