Poţi cunoaşte un om doar citindu-i blogul?  Spunem e blogul meu, e casa meu deci pot fi cine îmi doresc. Ajungem să fim cunoscuţi prin prisma a ceea ce scriem atât cât ne dorim noi. Uneori când ne aşezăm în faţa monitorului ne punem involuntar masca de Superman ori Superwoman deoarece în viaţa reală nu putem sau nu avem curajul să fim astfel. Oricum cei mai mulţi cititori nu ne cunosc deci putem fi oricine vrem. Dezamăgirea vine atunci când chiar ajungi să cunoşti acel om şi-ţi dai seama că nu e deloc aşa cum ţi-a lăsat blogul său personal impresia că ar fi.

Un om care vrea să-şi apere intimitatea excesiv poate da impresia de îngâmfare. Însă în cele mai multe cazuri, blogurile noastre sunt un fel de oglindă a personalităţii noastre. Oricât de mult am încerca să ne ascundem în spatele unui pseudonim ori să filtrăm toate emoţiile şi să nu punem nicio părticică din noi în posturi, tot nu o să ne iasă. De exemplu eu când scriu un post pe blog e imposibil să nu-mi las amprenta asupra lui. Când mi-a citit sora mea blogul mi-a zis că se cunoaşte că eu l-am scris şi l-ar recunoaşte oricând. Poţi recunoaşte un om după mers, după ochi, după felul în care se îmbracă dar şi după modul în care scrie. Chiar dacă nu aş mai scrie nimic pe blog şi aş pune doar articole copiate din ziare ori reviste, tot s-ar vedea amprenta mea. În mod sigur voi avea înclinaţie spre articolele cu iz comic ori mai sensibiloase. Nu am să aleg să public pe blog un articol dintr-o revistă de spionaj ori de tehnică. Chiar şi un blog de fotografii dacă ar fi, cine mă cunoaşte îl recunoaşte.

În umbra misterului toţi păream altfel decât suntem. Când intru pentru prima dată pe unele bloguri şi nu am timp să citesc mai multe posturi pentru a-mi crea o imagine despre autor, intru la “about”. Din câteva rânduri mintea mea schiţează portretul robot al posesorului blogului. Uneori numele adevărat al persoanei care scrie precum şi cel puţin o fotografie a acestuia mă ajută să conturez mai clar şi mai rapid profilul celui pe blogul căruia am ajuns. Cu toate astea, prefer persoanele aflate în spatele unui pseudonim şi al unui avatar în care să nu fie ei. Prefer să nu ştiu cine este acea persoană, să mă întreb oare chiar aşa o cheamă, oare cine se ascunde în spatele acelei imagini? Blogurile cu autori misterioşi îmi incită imaginaţia dar pot fi şi cu sens invers. Într-o zi, să zicem că acel om se hotărăşte să-şi publice numele şi o poză reală cu sine. Aş fi dezamăgită dacă profilul plăsmuit de mintea mea ar fi sub imaginea reală a acelei persoane.

Chestia asta seamănă cu iubirile consumate exclusiv pe internet sau prin scrisori cu persoane pe care nu le-am văzut niciodată dar în spatele unui monitor sau al unei foi de hârtie pot fi absolut cine vor ele.

Totuşi de ce  alegem să fim anonimi pe blog? De ce ne ascundem în spatele unui pseudonim şi al unei imagini genereale care reprezintă un personaj literar, din desene animate sau un actor? De ce nu ne prezentăm “sunt Popescu Ana, din Bucureşti, am 25 de ani şi locuiesc pe strada Libertăţii. Aici sunt eu când aveam 3 ani iar aici sunt la nunta mea.” Întrebarea asta mi-o adresez şi mie iar răspunsul cred că e că nu-mi place să ies în evidenţă. Probabil mă simt mai bine sub protecţia unui pseudonim şi al unui avatar care nu spune mai nimic. Cu toate astea, sunt conştientă că misterul poate fi spulberat oricând, într-o secundă.

19 thoughts on “Blogul sunt eu?”

  1. Blogul e poate doar o fațetă a noastră… sunt lucruri despre noi care nu vor putea fi comunicate printr-un blog. Așa cum colegii de muncă cunosc o altă fațetă a noastră, vecinii alta, prietenii alta, omul cu care am văzut o singură dată în viață alta… contextul decide cât dintr-un om putem cunoaște.
    Poate de aceea e așa bună varianta cu anonimatul, pseudonimele. Nu cunoaștem un om, ci o parte din om. Și de ce să nu se bucurăm de plăcerea de a citi ceva frumos?

  2. Mâzgălica, te-ai gândit că şi atunci când citeşti “sunt Popescu Ana, din Bucureşti, am 25 de ani şi locuiesc pe strada Libertăţii” poţi să ai de-a face cu un pseudonim?
    Spui că “Dezamăgirea vine atunci când chiar ajungi să cunoşti acel om şi-ţi dai seama că nu e deloc aşa cum ţi-a lăsat blogul său personal impresia că ar fi.” Dar de ce doar asta se poate întâmpla? Eu zic că se poate să fim şi plăcut surprinşi, să descoperim că omul pe care ajungem să-l cunoaştem e exact cum ne-a lăsat impresi pe blog, ba poate chiar mai mult… De ce nu?

    1. Să ştii că nu m-am gândit că până şi datele reale ar putea fi false. Dar ai dreptate! Bineînţeles că şi invers este valabil. Chiar mi s-a întâmplat o dată să-mi schimb părerea despre cineva după ce l-am cunoscut.

  3. Misterul intotdeauna va crea curiozitate.

    Cand citesti ceva de la cineva despre care nu stii absolut nimic, citesti cu mai multa intriga si curiozitate.

    Oamenii sunt in general obisnuiti sa puna etichete…zici ca ai 25 si scrii despre ceva serios zice lumea ca habar n-ai despre viata.

    Sub anonimat poti sa scrii ce vrei si lumea sa privesca mult mai obiectiv textul.

    In my opinion 😛

    1. This is mz opinion too 🙂
      Sub anonimat parcă nu-ţi sunt îngrădite gândurile. Alta e când eşti “Adi”- poţi să scrii ce vrei şi alta e când eşti Adrian Năstase- trebuie să ai grijă la ceea ce scrii.

  4. Prin blogul meu, cei care ma cunosc fizic au descoperit si partea mea nevazuta… chiar sora mea mi-a zis asta : “nu stiam ca te pricepi si la scris”… eu fiind mai rebela, baietoasa, sportiva, serioasa de cele mai multe ori… dar nu asta a fost ideea, pur si simplu nu pot fi altcineva.

    1. Am uitat să zic de asta, că prin blog alţii ne descoperă o latură mai puţin cunoscută. Dar nu înseamnă că pe acea latură nu-şi pun amprenta celelalte laturi ale noastre.

  5. De ce ne ascundem in spatele unei pseudonim? Mi-am adresat foarte des intrebarea asta.. extraordinar de des.
    In cazul meu..
    Eu nu pot sa scriu un post daca nu`mi vars tot amarul sau toata bucuria acolo. Uneori Dau nume false si persoanelor de care vorbersc, insa situatia ramane aceeasi. Evit sa pun poze cu mine sau prietenii, tocmai pentru ca nu vreau sa stie toata lumea cine sunt. Nu vreau sa ranesc si imi place misterul. Daca cineva ajunge pe blogul meu, cineva care ma cunoaste, despre care am scris, nu vreau sa se simta “o persaoana anume”, pentru ca situatiile sunt cat se poate de generale, se intampla oricui. Si oricum imi place sa nu stie toata lumea cine sunt.
    Si intradevar, cei care ma cunosc mi`au zis ca se cunoaste daca e scris de mine sau nu, se vad trairile mele, se vede felul meu de a fi, modul meu imprastiat de a gandi cand sunt vesela, modul meu ordonat de a gandi cand sunt suparata.
    Daca poti cunoaste un om dupa blog?..depinde cat de sincer e. Daca stai si asezi postul ala 2 saptamani, incat sa para ca nu e al tau, clar ca nu mai e ca si cand e al tau.
    In reat.. macar 30% reflacta caracterul omului.
    parerea mea.. 😀

  6. Imi place cum scrii!:)
    Chiar daca nu ne ascundem sub un pseudonim, tot ne punem o masca de protectie in fata celorlalti cand ne dezvaluim gandurile:) Este imposibil sa fii 100% sincer pe un blog… Si eu ma gandeam initial sa-mi creez un blog care sa contina un pseudonim , dar cum nu am de gand sa-mi fac din el un jurnal intim (sau prea intim), am renuntat la idee:) !

    1. Mulţumesc, Alexxa! Credeam că te-ai supărat 😀
      Nici eu nu înţeleg de ce îţi faci un blog dacă nu eşti sincer, mai ales că blogurile nu sunt jurnale intime în adevăratul sens al cuvântului.

  7. Ei, eu am fost destul de deschisa pe blog. Ma cheama Maria, am 20 de ani, sunt o frumoasa eminenta modesta studenta la istorie si stau in oradea. Nu am simtit ca ar trebui sa fiu anonima, cred ca blogurile personale au mai mult farmec daca stii cateva chestii despre autor. De fapt cred ca si tu dai din cand in cand informatii, se mai strecoara pe ici pe colo.

  8. Eu doresc sa raman anonim o perioada deoarece ma tem de impresia falsa pe care o poate creea o imagine. Prefer sa ma descriu in cuvinte prin articolele (originale) pe care le postez pe blog. De fiecare data nu uit sa adaug într-un articol o informație (cat de mica) despre starea mea de spirit, despre viata mea etc. Astfel păstrez o urma de mister.

  9. Oamenii se ascund sub pseudonime deoarece le lipseste curajul. Este o vorba mare ” da-i omului o masca si iti va arata cine e”. Sub anonimat te poti dezvalui. Nu mai esti constrans de ce crede lumea. Oamenii se ascund de frica. Frica de a nu mai fi iubit, care eu o consider una dintre cele mai puternice sentimente care modeleaza o persoana. In viata publica controlam ce aratam lumii, ne conformam unor standarde care ne garanteaza ca vom fi placuti de societate. Persoana reala ce exista in noi vede de foarte putine ori lumina zilei si atunci doar franturi. In anonimat persoana reala vorbeste si nu iluzia.

  10. Eu nu cred neaparat ca oamenii se ascund in spatele unor pseudonime,ci pur si simplu nu ajuta cu nimic daca iti spui numele real sau nu ; tot tu esti, tot tu iti exprimi sentimentele si parerile indiferent de ce nume ai avea. Personal imi plac blogurile care nu au poze,pentru ca imi pot imagina acei oameni cum vreau eu,o nota de mister nu strica niciodata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: