La etajul patru din patru

În amintirea zilelor adevărate de vară mai pun un cub de gheaţă în cana cu limonadă şi visez la plaja cu piţipoance din Eforie Nord. La etajul patru din patru, vara întotdeauna este mai fierbinte iar zilele mai lungi şi cu mai mult soare.

Ventilatorul nu mai face nici el faţă, mi-aş face un duş lung cu multă apă rece. Ghinion, la etajul patru din patru, apa rece ajunge greu şi invariabil caldă.

La etajul patru din patru, nopţile sunt mai fierbinţi şi ai impresia că dormi mai aproape de soare şi mai departe de stele. Simţi aerul mai greu iar camera devine un fel de saună în plină vară. Ţânţarii ajung mai uşor la tine iar păsările sunt mai gălăgioase dimineaţa.

La etajul patru din patru, poţi auzi ploaia cum loveşte acoperişul blocului iar uneori o poţi şi simţi. Simţurile sunt puse la muncă: prima dată auzi stropii, pe urmă începi să-i simţi pe pielea ta, în camera apartamentului de la etajul patru din patru. Îi vezi cum se preling pe lustră, ca într-un final să-i auzi enervant de clar cum plesnesc parchetul. Ploaia de vară ce cade în apartamentul de la etajul patru din patru nu are miros însă cablurile electrice încinse, în contact cu apa rece, au un miros îngrozitor.

Până la etajul patru din patru, îţi piere cheful de sport şi de cărat sacoşe. Faci cunoştinţă cu toţi vecinii până ajungi la uşa ta, ultima de la etajul patru din patru. Prietenii te vizitează rar deoarece stai la ultimul etaj iar bunicii te strigă să cobori în faţa scării dacă vrei să-i vezi.

De la etajul patru din patru, viaţa e mai frumoasă iar soarele mai rotund!

Textul îşi trăia ultimele zile ca ciornă, născut fiind la începutul lunii septembrie a acestui an. Recitindu-l, mi-am amintit de interminabila vară, de zilele alea ucigător de caniculare. Bine că s-au dus! Urmează iarna la etajul patru din patru 😀

16 thoughts on “La etajul patru din patru

    1. Aoleu! Dar nu vreau să fie ca astă-vară. Oricum iarna nu am şanse să fie ca vara pentru că iarna, la ultimul etaj, te simţi ca într-o cutie de gheaţă 😀

    2. La mine este 🙁 Cel mai probabil din cauza faptului că deasupra nu e decât acoperişul blocului şi a mulţilor pereţi exteriori.
      Probabil că mai depinde şi de suprafaţa apartamentului.

  1. Zi mersi, ca putea sa fie opt din opt…:) Scrii super, cumva e bine ca stai la patru din patru, altfel nu capatam astea patru minute din patru de tihna. Ce bine e la parter…:)

    1. Să ştii Gogule că îmi ridici moralul de fiecare dată când comentezi posturile 🙂
      Mulţumesc!
      În toate verile mi-am dorit să locuiesc la parter şi i-am invidiat pe vecinii de acolo. În schimb, am locuit la etajul 8 din 10 si era un pic mai bine decât acum (vara bate soarele toată ziua în casă).

      1. Cui ii pasa de astea cu locuitul, mazgalica? Valoarea umana a ceea ce scrii vine din repetarea asta magnifica, “patru din patru”… restul, apropo de blocuri, case etc…. ce sa zic. Poate ca spot la o agentie imobiliara 🙂 …. si mi-ai promis niste borne de ani, spre 100… la un post mai vechi de-al tau.

      2. Io mă bucur mult că vă place cum scriu 🙂
        Şi vă mulţumesc pentru aprecieri!
        Nu am uitat de promisiune, doar că timpul a fost cam zgârcit cu mine în ultima vreme şi mi-a permis, în mare parte să prelucrez nişte ciorne. Săptămâna asta voi posta şi continuarea biografiei 🙂

  2. Am locuit la 6 din 10… nasol cand veneam de la munca, dupa o tura de piata, cu sacosele pline, iar liftul nu functiona si trebuia sa urc 6 etaje, iar o presiune ma apasa pe vezica… ajungeam in fata usii si cheile parca se ascundeau cat mai bine prin geanta, facand presiunea sa creasca… acum locuiesc la 3 din 4 si e acceptabil atat vara cat si iarna 😉

    1. Ştiu ce vorbeşti 🙂
      Eu am stat la 8 şi când nu mergea liftul, deja pe la etajul 6 simţeam că-mi dau sufletul cu tot cu sacoşe. Şi bineînţeles că nici acum nu-mi găsesc cheile.

    1. Era bine vara, dar nu când erau zilele alea turbate de aproape 40 de grade. E bine şi iarna dar nu la -30 de grade şi cu geamuri îngheţate.
      Ca şi concluzie: vara nu-i ca iarna !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: