Contraceptivul ideal?

De câteva zile circulă pe net o leapşă despre “Contraceptivul ideal”. Am zâmbit eu pe sub mustaţă când am văzut-o pe diferite bloguri, aşa cum zice Nina, dar iată că  zâmbetul mi-a pierit când m-am trezit şi eu lepşuită, tot de Nina 🙂

La mintea mea de femeie, zic că încă  nu s-a inventat contraceptivul ideal, dar totuşi e mult mai bine privind metodele de contracepţie, faţă de acum 10, 20, 30, 50 de ani. Îi sunt recunoscătoare mamei că nu m-a născut cu vreo 20 de ani mai devreme pentru că perioada comunistă mi se pare cea mai cruntă pentru o femeie prolifică.

Dar să revenim la contraceptivul ideal. Eu merg pe ideea că tot ce-i ideal nu există dar nu-i imposibil să se apropie de perfecţiune. Pentru mine ideal ar fi fost ca organismul uman să mai îndeplinească o funcţie, pe lângă alea multe pe care le are, şi să se autoregleze. Ce-i mai bun pentru mine , ca femeie, dacă nu o metodă generată de însuşi organismul meu?  Să existe o perioadă sigură în care masculul şi femela să se împerecheze fără grija ca peste nouă luni le va bate barza la uşă. Să fie un fel de metoda calendarului, dar fără niciun risc. Dacă human body a dat greş sau a uitat să mai adauge şi funcţia asta, contraceptivul ideal pentru mine ar fi ăla pe care să-l folosească bărbatul (şi nu mă gândesc la prezervativ).

Dacă e vorba de protecţie şi contracepţie în acelaşi timp, aş opta iarna pentru prezervativul cu blăniţă, aşa cum zice Mâzgălici.

Contraceptivul ideal trebuie să îndeplinească cel puţin trei condiţii de-odată. Acum nu mă pot hotărî care să fie pe primul loc: să protejeze împotriva unei sarcini nedorite sau împotriva unei eventuale boli. Atribuţia principală a contraceptivelor m-ar determina să optez pentru evitarea unei sarcini dar mă gândesc că o boală venerică este mai gravă decât o sarcină. Aşa că metoda de contracepţie ideală trebuie, în primul rând, să mă protejeze de un mic virus HIV, de un sifilis sau chiar şi de o banală infecţie vaginală. În cazul meu nu mai pot vorbi de asta, dar ar fi bine să existe un astfel de contraceptiv.

Cum e firesc, contraceptivul trebuie să-mi ofere şi siguranţa că ovulul meu nu se va îndrăgosti de spermatozoidul masculului iar din dragostea lor să se nască un bebe pe care să-l cresc eu. Deci nu sarcinilor nedorite!

Nu mai puţin importantă decât restul este plăcerea celor care prestează la orizontală. O metodă contraceptivă care mă protejează 100% de sarcină  şi boli dar anulează plăcerea nu este una ideală nici pe departe. Pe lângă plăcerea pe care o oferă mai pot băga aici şi lipsa efectelor secundare sau uşurinţa cu care este folosită această metodă.

Dacă organismul femeii nu a fost înzestrat cu un mod de anticoncepţie natural, în ochii mei contraceptivul natural ar fi de fapt o îmbinare a metodelor anti-bebe, deja existente. Aş lua de la fiecare ce are mai bun:

  • de la prezervativ aş lua protecţia împotriva bolilor,
  • de la pastile sau alte metode hormonale cum ar fi injecţiile sau plasturii aş lua uşurinţa şi comoditatea cu care sunt folosite,
  • metoda calendarului ar fi bună doar pentru lipsa efectelor adverse,
  • iar de la abstinenţă aş împrumuta pentru contraceptivul ideal siguranţa că nu va fi nicio sarcină nedorită. Cred că ultima trebuia să fie în capul listei 😀

Acum sunt multe metode prin care poate fi evitată o sarcină însă nu toate cred că sunt bune. De exemplu, steriletul mi se pare o metodă depăşită care poate fi înlocuită fără greutate cu altele mai puţin riscante. La fel de riscantă, dar din alt punct de vedere mi se pare şi metoda calendarului, care după părerea mea, nu poate fi folosită decât în cazul unui ciclu menstrual ceas. Nici în acest caz, o sarcină nu este exclusă. Dar aşa cum spuneam, metodele prin care femeile pot amâna momentul concepţiei sunt multe. O bună informare asupra lor precum şi o discuţie cu un nene sau  cu o tanti ginecolog sunt căile sigure care duc la alegerea anticoncepţionalului celui mai potrivit pentru organismul fiecărei femei.

Leapşa merge la Carmen, DianaEmma, Ioniboni, Redsky şi  Tinkerbell.

8 thoughts on “Contraceptivul ideal?

    1. Atunci nu mai zburdă hormonii pe câmpii deci cheful de făcut prostii cam dispare.Dar e bun şi la 50 de ani decât niciodată.
      Să ştii că nu m-am gândit şi la punctul de vedere al unui reprezentant al părţii masculine, dar dacă tot ai fost primul comentator la post, ia zi-ne mătăluţă cum ar trebui să fie contraceptivul ideal. Bănuiesc că te gândeşti şi la iubită, că altfel nu te-ar interesa.

  1. Deci trebuie sa scriu si eu despre contraceptie… trebuie sa mai astepti putin, sa ma gandesc la ce ar fi cel mai bine pentru femei ;)… am eu o idee de cativa ani 😀

  2. Hahaha, buna ideea asta de a lua de la fiecare cei mai bun si a face din ele contracetivul ideal. Pacat ca deocamdata nu putem pune in practica. 🙁

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: