Două situaţii

Prima:

Primele semne că ar trebui să mă operez de apendicită au apărut prin clasa a X-a. Am amânat întâlnirea cu bisturiul cât am putut de mult, mai exact până acum două luni. Nici atunci nu m-aş fi dus dacă nu mi-ar fi fost dată peste cap întreaga viaţa: nu mai puteam face nimic normal, de la mers până la mâncat.

A doua:

Astăzi am constatat că nu am semnal la telefonul mobil. La început nu m-am panicat ci am dat vina pe reţeaua ocupată. Am mai încercat o dată să apelez la întâmplare pe cineva din agendă. Nimic! Mai încerc o dată şi încă o dată şi încă o dată…Nici măcar nu se făcea conexiunea. Închid şi deschid telefonul, scot cartela o bag iar, totul fără nici un rezultat.

Deja începeam să mă panichez la ideea că va trebui să stau o bucată de vreme fără telefon. Nu abuzez de telefon, aş putea spune chiar că îl folosesc sub limita normală de utilizare, respectiv două, trei telefoane pe zi şi tot atâtea mesaje. Dar ideea că nu mai pot comunica cu restul şi cei cunoscuţi nu pot lua legătura cu mine parcă îmi provoca atacuri de panică. Mă simţeam legată de mâini fără telefon, simţeam că-mi lipseşte ceva…

Am încercat cu altă cartelă să văd de unde vine problema. De pe orice altă cartelă mergea să sun şi să primesc apeluri. Am răsuflat uşurată că nu trebuie să-mi schimb telefonul tocmai acum când nu stau prea bine cu banii. Mi-a fost mult mai uşor să ştiu de unde să încep. Nu trecuse decât patru ore de când telefonul meu era în moarte clinică iar eu deja mă aflam în faţa băieţilor de la Germanos explicându-le pe scurt durerea mea. Ca de obicei, au fost foarte amabili şi mi-au explicat ceea ce eu începusem să bănuiesc când am exclus că problema ar fi de la telefon. Varianta scurtă: acum o lună mi-am închis abonamentul dar mi-am păstrat numărul pentru cartelă reîncărcabilă. Abia astăzi s-a făcut trecerea de pe abonament pe cartelă iar acest transfer presupune ca eu să fiu în afara reţelei vreo 48 de ore. Acum, nu cred că oi muri o zi, două fără telefon, măcar ştiu că e ceva temporar.

Concluzia:

Şi uite aşa, analizând eu cele două situaţii, am ajuns la ideea că am putut aşteptat mai binde de zece ani să mă operez de apendicită dar nu am putut sta o zi fără mobil.  Aproape în fiecare zi am preferat să îndur simptomele unui apendic inflamat, totul culminând cu vacanţa ratată la mare pe care mi-am petrecut-o cu comprese cu gheaţă pe burtă, dar nu am putut îndura izolarea impusă de telefonul mobil. Deci e nasol! Şi nici măcar nu sunt dependentă de mobil, apoi mai afirm că iubesc viaţa mai mult decât orice…

12 thoughts on “Două situaţii

    1. Am rezolvat apendicele astă-vară 🙂
      Şi nu-i aşa că-i mai bine fără televizor? Nici eu nu sunt dependentă de telefon dar cred că mai mult m-a speriat gândul că trebuie să-i înştiinţez pe toţi din agendă că mi-am schimbat nr de telefon.

  1. Fara tv sunt de ceva timp (asta pentru ca nu imi place sa ma uit la emisiunile spaniole), dar fara telefon in momentul de fata nu mas descurca. Deocamdata pot spune ca el imi aduce bani:))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: