Mama mea nu mi-a făcut blog

Amintirile cu mine din copilăria timpurie se rezumă la câteva fotografii alb-negru măzgălite pe spate cu pastă albastră sau roşie. În câteva sunt singură, în grădina bunicilor iar în altele sunt împreună cu părinţii mei. Nu am mai mult de 3-4 ani dar nici mai puţin de atât.  Dacă tehnologiei de azi i-aş mai adăuga vreo 30-40 de ani, locul acelor fotografii alb negru ar fi fost luat de către poze stocate pe CD-uri sau DVD-uri iar eu nu aş mai fi ascultat  poveştile mamei din perioada în care m-a născut ci le-aş fi citit de pe blogul pe care mi l-ar fi făcut.

Continuare

Adio

Astăzi te-am privit pentru ultima oară după care mi-am luat adio de la tine. Ai fost mereu aproape de mine şi te-am ţinut strâns lângă mine ca o dovadă a iubirii ce ţi-o purtam. Îmi amintesc cât te-am căutat, ca în cele din urmă să te îndrăgesc la prima vedere.

Continuare

Profesorii nu le ştiu pe toate

Am fost o eleva timidă care nu prea avea curajul să răspundă la ore. Preferam evaluarile scrise însă nu am putut evita şi răspunsurile orale. S-a întâmplat de câteva ori ca încrederea în mine şi în cunoştinţele mele să scadă sub zero din cauza unor răspunsuri de acest gen. Când eram mai mică, aşa prin şcoala generală, poate şi la începutul liceului, aveam impresia că profesorii le ştiu pe toate.

Continuare

Pensionarii şi reducerile

Mă gândeam dacă să scriu sau nu despre asta, conştientă fiind că nu toată lumea va fi de acord cu mine. Acum câteva săptămâni s-a inaugurat un nou hipermarket Billa în Iaşi. Evident că ieşenii, mai ales pensionarii s-au îmbulzit pentru a prinde ceva la reducere. Şi nu, nu neaparat mâncare cum auzeam pe Antena 3 ci orice chestie pe care să fie lipită eticheta “reducere”. Mulţi dintre pensionari nici nu ştiau ce produse au cumpărat cu preţul redus. O babă surdă era fascinată de “veioza” pe care o câştigase cu eforturi supraomeneşti. Aşa îi spusese o reporteriţă când baba nu a ştiut să-i răspundă pentru ce se chinuie cu atâta înverşunare să ajungă la minunatul pachet de pe raft. De fapt, femeia i-a spus că alea sunt friteuse, dar cum pensionara nu auzise de aşa ceva, a asociat cuvântul cu ceva cunoscut- veioză. Bănuiesc că dezamăgirea i-a fost pe măsura războiului purtat cu ceilalţi pensionari pentru obiectul minune când, ajunsă acasă şi-a dat seama că maşinăria merge cu ulei. Şi cum uleiul e scump, nestemata friteusă îşi va căştiga locul de obiect de decor in dulap.

Continuare

Nu doar superstiţia s-a născut la sat

Un sat izolat aşezat între dealuri împădurite ca într-un fund de găleată, cu case acoperite de tablă şi drumuri înfundate 9 luni pe an. Pe lângă case îşi trăiesc zilele ultimii bătrâni şi puţinii tineri care au mai rămas. E un trai guvernat de superstiţii şi concepţii bine înrădăcinate pe care le poţi schimba doar dacă eşti preot sau doctor. Dealtfel şi în aceste ipostaze este greu să modifici gândirea unui bătrân în general, şi a bunicii mele, în particular. Zilnic microbuzul aduce de două ori, la 14.30 şi la 19.30 orăşeni care cu ereziile lor tulbură rutina ţăranilor. E lege superstiţia la ţară şi atât îţi trebuie să vii cu argumente care să infirme credinţele bătrânilor. La fel de importante sunt credinţele şi ideile preconcepute.

Continuare