Prima zi ca profesoară prin ochii mei

Partea I

Când am pus seara ceasul să sune pentru a doua zi, nu m-am gândit că 5 va fi o oră cam matinală pentru mine, cea obişnuită cu trezitul la 9-10. După o noapte mai mult albă decât dormită, cu treziri din 30 în 30 de minute de teamă să nu aud când sună alarma telefonului, mă ridic din pat nehotărâtă. Răcoarea din cameră mă trăgea înapoi de unde mă ridicasem dar gândul că i-am promis sor’mii că merg cu ea a învins în cele din urmă.

Spălat, îmbrăcat (cam subţire pentru o zi de toamnă), pieptănat şi la drum. Am plecat de acasă puţin înainte de 5 jumate. Peste o oră aveam microbuzul care ne ducea în minunatul sat unde sor’mea avea să predea limba română. Uitasem cum e dimineaţa, şi mai ales la începutul lui septembrie. Ultima dată când mă trezisem aşa devreme, la mare să văd răsăritul, parcă nu era aşa frig şi întuneric. În autogară, aproape nimeni. Doar câţiva şoferi şi vreo doi beţivi rămaşi probail de cu seară la magazin să-şi termine tăria.

Un şofer amabil ne întreabă dacă mergem la Bucureşti. Îi spunem că nu dar el tot insistă să afle destinaţia. Îi satisfacem curiozitatea şi în scurt timp ne spune de unde să luăm microbuzul. Deci e bine, e microbuz. Sor’mea mă tot ameninţa că singurul mijloc de transport către sat este rata. Văzusem vreo două gata de plecare dar nu scria pe niciuna destinaţia noastră.

6.10: apare un microbuz alb care părea să fie cel mult aşteptat. Stăm vreo 5 mintute în jurul lui şi ne urcăm. Doar noi…după alte 5 minute mai urcă doi, unul din ei viitor coleg de catedră cu sor’mea. Ne costă 6 lei de persoană drumul, numai dus. Fac o socoteală simplă 12 ori 10, un milion 200 în zece zile din cele 5 .

6.35: pleacă şi microbuzul cu cei 5-6 călători. E frig şi ploua. Încă nu s-a luminat prea bine iar eu îmi amintesc de zilele când eram studentă şi mă trezeam la 4.30 să plec la Iaşi, la facultate. Nu ştia nici una din noi prea multe despre satul în care sora mea urma să fie profesoară. Tot ce ştiam erau câteva informaţii oferite de nenea de la titularizare care mi-a recomandat el însuşi şcoala. Pe când eu, operată de 3 zile făceam un drum până în judeţ să-i aleg un post în învăţământ, iubita mea soră se distra în Italia. Probabil că acolo se gândeşte şi acum, în drum spre primul loc de muncă. Şi cum să uităm ajutorul nostru cel de toate zilele, google-ul care ne indica o distanţă de 15 km pân’ acolo. Optimiste din cale-afară şi fericite că avem asfalt sub roţi, aşteptăm să ajungem.

După două opriri la nivel cu calea ferată, multe gropi în asfalt toate pline cu apă, vedem cum microbuzul face dreapta spre un drum de ţară, neasfaltat! Hopaa, asta nu e bună! Mai am o speranţă: că drumul va fi scurt. Altă oprire la tren, un deal de urcat, mult noroi şi în 10 minute ajungem în sat. Probabil că google-ul ne -a minţit când ne-a arătat doar 15 km. Mie mi s-a părut o veşnicie până am ajuns. Coborâm fericite şi nu prea, alături de o altă femeie. O întrebăm unde-i şcoala şi ne arată tot înainte.

va urma…

6 thoughts on “Prima zi ca profesoară prin ochii mei

  1. Toate inceputurile sunt dificile.Cine stie, poate in timp gaseste un coleg cu masina si impart cheltuielile,poate copiii vor fi niste draguti si colectivul amuzant 😉

  2. @Grapefruits: mâine vine şi partea a două 🙂
    @Redsky:asta i-am spus şi eu, că toate începuturile sunt grele. Deja a găsit un coleg, profesor de engleză care are maşină şi e posibil să pună bani de benzină să meargă împreună.
    “alutzu: mulţumesc frumos 🙂

Leave a Reply to alutzu @ CornerParadise Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: