Prima zi ca profesoară prin ochii mei III

Înainte să plece, omu’ cu ţigara ne informează că cea care trece pe drum e învăţătoarea. Aflăm într-o clipă toată viaţa ei şi că, ce ne-ar interesa pe noi, bărbat’su  a fost directorul şcolii.

Învăţătoarea: femeie ţanţoşă, cu greutatea peste medie şi cu aere gratuite de superioritate. La cei 40 şi ceva de ani ai ei nu se înjoseşte să ne răspundă la salut şi nici la întrebarea dacă mai vine cineva astăzi la şcoală. Se uită la noi cu desconsiderare…şi trece mai departe cu fiică’sa de mână.

Vine nenea tanti cu cheia, omu’  nu era acasă aşa că a venit nevastă’sa să ne deschidă porţile Raiului şcolii. Mi-a plăcut femeia, n-am ce zice. Era cam pe la 40 şi ceva de ani, genul ăla de om simţit de la ţară care se simte stingher în prezenţa unor străini. Amabilă din cale-afară, femeia ne previne că nu este apă în şcoală aşa că ne aduce ea pentru cafea. Îi răspundem că nu bem cafea apoi începe să se scuze de mizeria din şcoală, de parcă ar fi fost casa ei.

Şcoala: Are gresie pe jos. Ăsta a fost primul aspect pe care l-am remarcat (după tomberonul galben plin cu apă de poaie plantat în faţa uşii). Trecem de tomberon , ajungem într-un hol cu clase la stânga, la dreapta, în faţă, şi cu pereţi albi plini cu lucrări ale copiilor, fotografii, figurine din polistiren.

În şcoală mai cald decât afară, toate aflate într-o dezordine ameţitoare, de la ghivece cu flori abia plantate până la cărţi împrăştiate pe mese. Vreo 7 încăperi mi-au ieşit la numărătoare : două pentru copiii de la grădiniţă, un laborator de informatică, vreo 3 săli de clasă şi o cancelarie. Nu, nu este toaletă în interior.

Ajungem într-o încăpere cât baia mea de la bloc, cu o măsuţă lipită de perete, un scaun de om mare şi două mititele, de la grădiniţă rezemate de peretele opus. Femeia cu cheia ne spune că aici e cancelaria…În fundul ei deschidem o uşă care mă duce într-o poveste. Văd un lup pe perete, o Albă ca Zăpada, câteva ciuperci roşii de alea de poveste iar sub toate aceste personaje se întinde o masă maare, reală, ca alea de la pomană sau nunţi. 30 de scaune de pitici, îngrămădite în jurul mesei aşteptau piticii. Pe masă câteva dosare cu coperţi roşii, cărţi de poveşti şi multe creioane colorate împrăştiate în toate  direcţiile.

Şi când credeam că aşa arată şcoala mereu, femeia cu cheia ne explică cum că abia ieri au sosit materialele pentru văruit şi trebuie să vină cei care primesc ajutor social să pună şcoala la punct…în mai puţin de două săptămâni.

După ce tanti îţi ia tălpăşiţa, mă apuc de inspectat. Încep cu locul cel mai aproape mie: cancelaria.

Curioasă din fire, deschid dulapul şi văd acolo o pungă cu zahăr, câteva pahare, ceşti, vreo două linguriţe de unică folosinţă şi parcă nişte sare. Nimic interesant….

Sălile de clasă: destul de mărişoare, cu pupitre pentru un singur elev, tablă bună, în fundul clasei un dulap vechi după ale cărui uşi stau prizonieri Eminescu, Marin Sorescu şi parcă mai era unu… De pe pereţi mă priveau alţi scriitori. I-am recunoscut privirea lui Blaga şi pe Sadoveanu…

Deci copiii ăia au laborator de informatică. Şi nu vorbesc de primele modele de calculatoare ci desktopuri de alea faine şi noi. Şi nu sunt 3-4 şi multe, multe. Maaare bucurie pe capul copiilor când vor avea internet, dar mai ales pe-al lu sormea, că poate sta mess. Am aflat că vor avea net din nişte rânduri scrise lăbărţat pe una din table.

Preoteasa ratată: după 15 minute de inspectat în voie, apare primul membru al clasei muncitoare: educatoarea.

Şi de ea mi-a plăcut. Tinerică, cu capul acoperit şi cu o fustă până în pământ. Instinctul meu şi puterea de analiză care nu dau greş niciodată îmi spun că femeia e preoteasă. Facem prezentările şi mă ofer s-o ajut la făcut curăţenie în sala de grădiniţă. Strâng de pe pereţii holului pozele, figurinele în timp ce Radio Trinitas îmi ţine de urât. Se aude din sala unde este grădiniţa şi mă mir cum poate prinde radio Trinitas pe telefonul mobil. Deci şi mai convinsă că e preoteasă, îmi iau inima în dinţi şi o întreb. Începe să râdă şi-mi zice că e o preoteasă ratată. Deci nu e, deci instinctul meu a dat greş. Cu coada între picioare mă întorc la pozele mele…

Profu de mate: bărbat între două vârste, cu o bunătate de care am mai auzit doar în Domnul Trandafir, puţin grăsuţ şi cu o voce calmă, se interesează de noi. Începusem deja să mă plictisesc aşa că nu am stat prea mult să vorbesc cu el. Peste câteva zile am aflat că e fostul dorector, soţul scorpiei. Ciudaţi sunt şi oamenii ăştia…

Directoarea:ratez intrarea ei în şcoală. Eram pe dealuri, preocupată să prind măcar o linie de semnal pentru a trimite sfoară acasă să vină naibii cineva să ne ia că până la ora 14.30 murim de foame , sete, plictiseală şi altele. Şi era abia ora 10 fără…

Deci directoarea. După port şi cizmele verzi din cauciuc pe care le purta cu naturaleţe nu aş fi zis că e capul şcolii. În scurt timp mi-am dat seama că noi suntem cele care nu se potrivescoz în peisaj. Femeia venise pregătită să înfrunte noroiul şi ploaia. Şi de directoare mi-a plăcut. Era opusul educatoarei. Din păcate nici cu ea nu am avut răbdarea să interacţionez prea mult, dar la prima şi a doua vedere mi-a plăcut.

Pe la ora 10 terminăm treaba…Noroc cu perseverenţa mea că doar după multe încercări am reuşit să comunic nevoia noastră sălbatică de a ajunge acasă. După multe explicaţii, căderi de semnal vine şi maşina. Gata prima zi de şcoală…şi ultima pentru mine!

Sursa foto

2 thoughts on “Prima zi ca profesoară prin ochii mei III

  1. Şcoala arată bine şi chiar m-am bucurat când am văzut că e dotată cât de cât. Mai rău este cu transportul, atât pentru săracii copii cât şi pentru profesori. Nu e chiar plăcut să ai în fiecare an alt profesor de română sau de matematică doar pentru că acesta nu are cu ce se întoarce în oraş de la şcoală 🙁

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: