Prima zi ca profesoară prin ochii mei II

Partea a II-a

Microbuzul ne abandonează în mijlocul satului şi privim cu jale cum face cale întoarsă. Noi ne-am fi întors tot înapoi (parcă puteam şi altfel?!) când am văzut satul pustiu, aflat parcă la marginea lumii, între dealuri şi păduri. Iar la 7 dimineaţa, după o noapte de ploaie părea şi mai urât…Până la ora 14.30 suntem prizoniere aici, asta dacă nu vrem să mergem cu o ocazie…

Măcar e pietruit, îi zic eu lu’ sor’mea! Şi ne hotărâm amândouă în gând, parcă în acelaşi timp să mergem totuşi spre şcoală. După câţiva metri aveam să aflu că ăla era drumul principal iar şcoala se afla pe un altul secundar, bineînţeles nepietruit. Fac primul pas cam cu regret că mă despart de piatra măruntă de sub picioare, iar papucul de oraş, neobişnuit cu moliciunea noroiului, intră inconştient şi nesătul în acesta. De teamă să nu se supere stângu’, îl scot şi încep să-l bag şi pe frate’ su, să experimenteze noua senzaţie. Nu aveam în cap decât scena din Toamna Bobocilor…

Şcoala: mai mare decât m-aş fi aşteptam, văruită cu alb, cu termopane şi sistem de alarmă. Asta a fost prima impresie, a doua a venit mai târziu, cam peste o oră jumate, odată cu cheia care a descuiat lacătul de la poartă. Am uitat să spun că poarta şcolii era încuiată cu un lacăt mare şi ruginit.

Ne întoarcem dezamăgite spre drumul pietruit. Deja lumea începea să-şi facă de treabă pe lângă gardurile caselor, lungindu-şi din când în când găturile spre noi. Ştiam că oamenii sunt matinali la ţară dar la 7. 30 nu vedeam pe nimeni pe drum ci auzeam doar câinii şi cocoşii.

Puţin înainte de ora 8 îşi fac apariţia şi primele babe. Ne simţeam ca la expoziţie. În faţa noastră, la câţiva metri se întâlnesc întâmplător două femei. Una mai pe la 40 de ani şi alta pe la vreo 60. Cea de 60 e cu ochii pe noi şi cu gura îi povestea celeilalte ceva. Erau probail curioase cine suntem…Stau femeile vreo 10 minute de vorbă, cea mai tinerică se duce să-şi umple căldarea cu apă iar cea bătrână coboară spre noi şi intră într-o curte cu porţile masive de fier. De pe aceleaşi porţi ies pe rând un bătrân, un copil de vreo 10 ani, o babă şi un bărbat pe la vreo 30 de ani. Începeam să cred că acolo e un fel de Triunghiul Bermudelor, dar de data asta nimeni nu intra ci toţi ieşeau.Nu ne-a luat mult timp să ghicim că acolo e barul satului.

Uitasem să spun că, înainte ca uliţa satului să prindă viaţă, o instruiesc pe sormea cum să răspundă sătenilor curioşi. “Nu suntem de la PSD deci nu dăm găleţi, purcei, orez şi nici nu am venit cu ajutorul social!”

Revin. Deci cum spuneam, iese din barul satului bărbatul ăla tânăr de vreo treiji de ani, cu gândul de a merge în sens opus decât cum ne aflam noi dar se răzgândeşte. Ne întreabă încă de la poarta aia masivă de fier, vopsită cu un fel de roşu-cărămiziu dacă aşteptăm pe nu-ştiu-cine să ne dechidă şcoala. Noi, bucuroase: daaa,daaa. Şi el era la fel de bucuros ca noi, grăbeşte pasul şi în cîteva secunde e lângă noi.

El: Sunteţi cu ajutorul social, nu?

Eu: Ah, nu, ea (şi arăt spre sormea) e profesoară de română si urmează să predea aici.

El:Aaa…

Şi văd cum îi dispare entuziasmul din glas. Mai stă bărbatu vreo câteva secunde, se uită la noi apoi, răguşit de emoţie, îşi drege vocea şi ne întreabă iar:

El: Fumaţi?

Noi: Nu

EL: Să nu vă supăraţi, dar nu aveţi 50 de bani să-mi iau o ţigară? Merge la cafeluţa de dimineaţă.

Mă uitam nedumerită la sormea iar ea îi răspunde că nu. Cu toate că omu nu a pus în gură ţigară de la noi, l-a chemat totuşi pe nenea ăla cu cheia să ne deschidă şcoala. Mă gândesc că merita o ţigară pentru asta…

Va urma…

5 thoughts on “Prima zi ca profesoară prin ochii mei II

  1. Ii urez succes tinerei profesoare de romana!! Ceea ce ati descris aici arata adevarul despre lumea romaneasca… aceea a ruralului profund de care nu ne-am indepartat si ceva imi zice ca nu o vom face vreodata… Totusi, am o remarca( daca imi permiteti): nu numai partidul numit de dvs. s-a folosit de slabiciunea omului- toate au facut, fac si vor face acelasi lucru…

  2. “vei putea scrie un roman despre suprarealismul grotesc al satului autohton”…nu, eu cred ca simplul fapt de a scrie ne va imbogatii pe toti, pe tine in primul rand pentru clarviziune si pe noi pentru re-aducere aminte…
    nu pot decat sa-ti urez pana usoara si succes la editura…
    O zi buna
    Mac

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: