Durerea nu-i o masca

Nu cunosc acel sentiment cu care unii oameni vorbesc cu zâmbetul pe buze şi cu atâta uşurinţă despre o persoană care nu mai există şi care nu demult a fost parte din viaţa lor. Pot oamenii, după decesul ori despărţirea de un om pe care l-au iubit foarte mult, să mai râdă la fel ca înainte, să se mai bucure la fel de viaţă? Aceşti oameni, imediat după dispariţia acelei persoane mai fi pot fi ei înşişi? Înţeleg că viaţa îţi impune să mergi mai departe, nu prea ai opţiuni în acest caz, însă poţi chiar atât de uşor să derulezi pe fast-forward viaţa ta?

Am întâlnit recent o doamnă de 75 de ani al cărei soţ murise cu trei săptămâni în urmă. Mă aşteptam să văd o faţă desfigurată de durere şi doi ochi roşii de atâta plâns, dar după jumătate de secol de căsătorie, femeia povestea fericită despre perioada de trai comun, un trai boem din care au lipsit grijile materiale însă nu şi călătorii dese în străinătate. Când Doamna M a început să-mi povestească despre mutările dese din Paris în Budapesta, despre cei trei ani petrecuţi împreună cu soţul ei în Algeria am crezut că nu are chiar toate ţiglele pe casă…Cuvintele descriau clar fiecare detaliu care a marcat-o ca şi cum ochii ei nu mă vedeau pe mine ci deşertul Sahara, oazele, arăboaicele cu văl şi pieţele din Algeria. Odată ieşiţi la pensie s-au rărit şi perindările prin lume şi deşi trecuseră 20 de ani de când nu a mai ieşit din ţară, femeia işi amintea ca şi cum ar fi fost ieri fiecare senzaţie trăită în străinătate, povestea ca şi cum ar fi avut în faţă o carte despre fiecare om pe care l-a întâlnit… Însă ce m-au uimit cel mai mult au fost zâmbetul de pe buze, fericirea şi buna dispoziţie care simţeam că le emană când vorbea despre soţul ei cu care a împărţit toate acestea amintiri. Nu plângea şi nici nu ofta când îmi spunea cât de bun inginer a fost bărbatul ei şi deşi vorbea la timpul trecut despre el, aveam impresia că acel om care abia murise era viu şi o aştepta acasă, în Bucureşti.

Am vrut să o întreb cum poate vorbi fără să plângă despre singurul om care i-a fost alături până mai ieri… Cum poate ascunde atât de bine durerea din suflet atunci când dansează pe muzică sârbească sau atunci când se întâlneşte cu prietenele dumneaei la un ceai şi o dulceală? De unde are atâta puterea să asculte muzică la volum mare şi să danseze la nici o lună după ce şi-a pierdut jumătatea? Încerc să nu o judec şi mă gîndesc că poate suferinţa pricinuită de moartea soţului numai ea o ştie iar amintirile sunt singurul lucru care o mai leagă de partenerul ei.

Şi totuşi…oricât de tare ai fi, nu cred că poţi să acunzi atât de bine durerea, nu cred că aceasta stă încuiată în adâncul inimii fără a evada prin cuvinte, gesturi, privire…

Sursa foto

5 thoughts on “Durerea nu-i o masca

  1. Greu de zis. Am cunoscut un om care isi pierduse iubita, ea murise in urma unui gest regretabil. Era o umbra, acum, dupa mult timp pare omul de la inceput, plin de viata, nu omul acela stins, pe care il intalneai in acea perioada neagra a vietii lui. Eu am pierdut multi oameni dragi, si de fiecare data este altfel. Parca, la un moment dat, durerea te intareste, insa in functie de puterea sentimentelor, te comporti altfel. Cred ca, acea batrana nu pare trista, pentru ca dupa atata timp, in care cei doi au imparatsit multe bucurii, inca il simte langa el, adica nu constientizeaza deplin, asta cred unii, ca atunci cand au langa ei sufletul pereche, el nu mai pleaca, poate asta crede si ea, ca desi el a plecat, spiritul ei va fi mereu langa ea, sau poate ea nu vrea asta. Vorbind mereu de cineva, ii accentuezi prezenta, sau lipsa…

  2. Amintirea pastreaza imaginea si sufletul celui plecat si tot ele umplu golul lasat in urma…are amintiri care ii pastreaza acea bucurie ca si cum ar fi inca o viata..este vorba de ani traiti impreuna,bucurii si necazuri impartite impreuna ,sunt sigura ca nu ii este greu uneori …mai ales seara dar sunt la fel de sigura ca nu regreta nimic din ce a trait si mai ales cu cine a trait.Ca sa-i pastrezi o amintire atat de vie si de pura este nevoie de multe..

  3. Poate de la o anumita varsta avem mai multe lucruri de apreciat ca le-am facut decat avem de regretat ca nu le-am facut.
    Pentru multi, varsta aduce o relaxare fata de ideea de moarte si ne lasa puterea de a ne bucura de fiecare data cand avem ocazia.

  4. Majoritatea oamenilor asociaza moartea cu tristetea, drama, plansul, suferinta cumplita…… Si ar fi ,, de neconceput” sa se intample altfel! Intr-adevar, nu este un eveniment in urma caruia sa ne bucuram, sa radem, sa dansam!Dar nu este nici o ocazie sa punem capat vietii, sa incetam sa mai traim….. Oamenii nu au capacitatea de a impiedica cumva aparitia mortii dar au capacitatea ( sau ar trebui s-o aiba) de a constientiza ca regretele, tristetea, plansul nu vor schimba cu nimic ceea ce s-a intamplat. Nu ne ramane decat sa mergem mai departe, convinsi ca acolo, undeva, in fiinta noastra, acel om exista inca….. Il vom regasi mereu printre amintiri, ganduri….. Si cine stie, poate ne vom revedea candva……

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: