lonely.jpgDe ce atunci când îmi susţin cu tărie punctul de vedere tu spui că sunt rea de gură? Dacă am curajul să fiu eu şi să-mi exprim opţiunile, tu de ce nu eşti corect şi nu iei în considerare ceea ce cred eu?

Nu ştiu cum să-ţi arăt că nu vreau să ne certăm, să iniţiem discuţii interminabile în contradictoriu….

Nu ştiu de ce , dar acum îmi este mult mai uşor să cedez deşi mă dor la fel de tare cuvintele tale. Şi acum, ca şi la început, sufăr la fel de mult atunci când nu mă înţelegi şi crezi că îţi vreau răul. Poate nu mă consideri destul de bună şi de aceea părerile mele nu au nici o valoare. La urma urmei de ce ar trebui să-mi pese atât de mult? De ce pun totul la suflet, şi din orice lucru mărunt fac o tragedie?

Poate că mereu te-am admirat şi mi-am dorit să fiu şi eu ca tine. Poate că acum când am ajuns în aceeaşi etapă ca şi tine îţi urmez paşii şi sper ca într-o zi să ajung acolo unde eşti tu acum.

Vreau să te implic în toate evenimentele importante din viaţa mea. Vreau ca peste trei luni să trăim împreună aceleaşi emoţii pe care le-am mai trăit o dată acum un an. Să fii acolo nu pentru că vreau eu asta sau pentru că ţi-am spus-o de atâtea ori încât mi-ai memorat dorinţa pe de rost. Vreau să vii pentru că şi tu vrei să împărţim totul…

Ştii că atunci când faci pe nepăsătorul mă enervezi şi cu toate astea tu nu ştii ce urmează după ce mă laşi singură.

Nu ştiu dacă vreodată îmi vei simţi lipsa. Lumea ta e complexă şi plină de oferte. La un moment dat aş putea ajunge ca…….doar că diferenţa ar fi că eu nu am făcut aceleaşi greşeli. De fapt încerc din greu să nu greşesc dar cu cât mă străduiesc mai mult, cu atât pierd şi iluzia de echilibru pe care cred că am atins-o împreună. Şi iar o luăm de la capăt! şi iar promit că nu mai fac, şi iar o fac! E un cerc vicios în care am ameţit să mă tot învârt…

Îmi spui că m-ai acceptat aşa cum sunt, “nebună” cum îţi place ţie sa îmi zici. Dacă tu ai reuşit să faci asta, eu de ce mă cert mereu cu mine şi mă urăsc?

Ştiu că nu vei citi ce am scris, ştiu că toate gândurile mele negre nu vor fi spulberate……

3 thoughts on “Scrisoare fără final…şi fără destinatar”

  1. Deamn… cred ca am mancat o buc de fraza…..si nu am cum sa editez… oricum comentariul trebuia sa sune asa : “Draga mea, tu esti genul de persoana care in loc de prieten imaginar are stres imaginar. Daca te accepta asa cum esti, tu de ce te chinui sa te schimbi?” (poti sa faci o editare daca vrei) Cat despre “locul de mai bine”, evenimentele din fiecare zi te schimba, in bine sau in rau, nici macar nu ai cum sa-ti dai seama, pentru ca un om nu se poate evalua pe siesi in mod obiectiv. Asa ca lasa schimbarile alea sa vina de la sine si gaseste-ti ceva de facut, ia-ti o mata/caine/porumbei. Voluntariaza pentru Clopotel sau oricare ONG. Numai bine o sa ai si idei de blog dupa aia. 🙂
    Plus un om care se concentreaza pe defectele proprii este de cele mai multe ori complexat. Iar oamenii complexati in timp devin frustrati si in cele din urma insuportabili pentru cei din jur. Este natura logica a lucrurilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: