courage.jpgMă urăsc pentru faptul că în cele mai importante situaţii reuşesc să ma fac de râs, să mă comport stupid. Timiditatea şi încrederea în sine, în cazul meu, sunt invers proporţionale. Pe cât de nesigură pe mine sunt, pe atât de curajoasă aş vrea să fiu…Citeam într-o carte că timiditatea vine dintr-un exces de gândire. În acest caz nu cred că este vorba de genul ăla de gândire- meditaţie care te face mai înţelept, care iţi dă anumite idei să descoperi lucruri covârşitoare sau adevăruri fundamentale. Dacă ar fi fost asta, cred că toţi savanţii, toţi scriitorii ar fi nişte timizi. Şi totuşi timiditatea ţine şi de latura artistică a oamenilor. În general cei timizi , care nu reuşesc să se exteriorizeze scriu cele mai frumoase poezii…

Cred că este vorba de gândirea care dă naştere la tot felul de idei, de angoase, gândirea care te face să devii lucid atunci când ceilalţi nici nu bănuiesc existenţa unei altei laturi a lumii. Poate că e vorba de faptul că înainte să-i ceri cuiva un serviciu, te gândeşti” oare nu-l deranjez?, şi dacă mă refuză, şi dacă nu înţelege ce vreau eu?”

Acest tip de gânduri îmi dă de cele mai multe ori planurile peste cap, mă paralizează atunci când sunt în faţa unei persoane pe care o admir. Toate ideile din capul meu parcă se evaporă şi nu rămâne decât o gaură neagră din care nu mai pot scoate nimic.

Pentru astfel de momente mă urăsc şi-mi doresc să fiu altfel, să nu(mă) mai gândesc atât, să fiu mai nesimţită.

Uneori, tot din timiditate, fac lucruri stupide. Atunci cred că ” m-am vindecat” şi ca sa-mi demonstrez mie însămi acest lucru fac ceva ce doar cei curajoşi ar putea să realizeze.Timiditatea m-a învăţat să fac de una singură anumite lucruri, să nu cer ajutorul nimănui pentru a nu deranja. Dar de cela mai multe ori am nevoie de ajutorul celorlalţi şi sfârşesc prin a realiza ceva mai puţin bun decât unul care a îndrăznit să ceară ajutorul, să bată la uşi care pentru mine ar fi închise. Iar dacă cel cu tupeu bate la aceeaşi uşă şi nu i se deschide, va intra pe fereastră.

Lumea nu poate fi a celor ca mine, trebuie să fii puţin nesimţit şi mai mult curajos dacă nu vrei să fii călcat în picioare de ceilalţi. E legea naturii ca cei mai slabi să fie sub cei puternici. Cei timizi nu se vor putea regăsi niciodată în societatea actuală.

Îmi place ceea ce fac însă nu cred că meseria, pe care sper din tot sufletul să o practic, e pentru mine. Degeaba am ceva de zis dacă nu o spun destul de tare, degeaba ştiu să gândesc dacă nu arăt asta. Nimeni nu va veni la mine să-mi spună că sunt bună dacă nu am curajul să o şi arăt.

9 thoughts on “Lumea nu poate fi a celor ca mine”

  1. fiecare este timid…dar de ce sa fie ea un impediment? Cand sunt timid ma comport prosteste..Tu ce faci??? Nu-mi place ca cei din jur sa-mi vada timiditatea

  2. Timiditatea poate fi invinsa. O luna in jungla din capitala si va garantez ca nici n-o sa va mai aduceti aminte de momentele cand erati timizi. In Bucuresti nu ai alta alternativa, e lupta pentru supravietuire. Nu poti s-o eviti, it’s not a matter of choice. Si uite ca mi-a venit o idee de afacere: infiintez firma de alungat timiditatea 🙂

  3. Oa, si eu care credeam ca sunt ultimul timid ramas in viata. Cica s-ar vindeca daca iti impui, dar varianta asta din ce am observat eu, cam da rateuri. Anyway, mai bine ramai cum esti si nu mai incerci sa te schimbi, sunt multi care apreciaza timiditatea… din multe puncte de vedere.

  4. Ştiu cum merge( de fapt nu prea merge) treaba cu impusul. Mi-aş dori ca peste noapte sa-mi impun să nu mai fiu timidă iar a doua zi să mi se îndeplinească dorinţa. În cele din urmă, m-am acceptat şi eu aşa, şi vorba ta: sunt multi care apreciaza timiditatea… din multe puncte de vedere.:)

  5. Nu cred că eşti atât de bătrână încât să-ţi doreşti să fii iar timidă 🙂
    Şi cred că ai dreptate, timiditatea se mai potoleşte pe măsură ce ….te maturizezi 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: